marți, 29 iunie 2010

Adamo à l'Olympia (1965)

Am primit în dar acest album şi bucuria mea o datorez unui necunoscut, e minunat faptul că există oameni care pot dărui fără să aştepte nimic în schimb. Mulţumesc!



joi, 24 iunie 2010

Mircea Ivănescu : Despre moarte ca revedere

1.

sigur că nu este adevărat, murind
nu revezi pe nimeni - moartea este un val lung
care te poartă cu ochii închişi - şi te leagănă -
şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare -
şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,
este numai o linişte care se întoarce asupra ei însăşi
cu un singur ecou - şi acela e-un nimb,
ca flacăra lumînării - şi pe urmă lumina
îşi pierde orice înţeles - şi pe urmă tăcerea
îşi lasă deoparte înţelesul - şi suspendat
în ceva care nu mai are vreun înţeles - şi pe urmă,
nici descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiinţei, gură în gură,
nu mai există, pe urmă nu mai este nici un pe urmă
dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.


2.

dar moartea este o revedere totuşi - însă de partea
aceasta a ei, cel care rămîne îşi deschide
ochii deodată - (şi ceea ce vede atunci
dacă are să uite vreodată, un popor nevăzut de furnici
îi va muşca ochii, şi nu vor mai vedea ochii lui după aceea
decît contururi). cel care a privit moartea
luînd chipul unei fiinţe - vede din nou
ceea ce nu s-a văzut niciodată de la facerea lumii,
ceea ce vede mereu - şi oricît de repede
şi-ar acoperi ochii - oricît de tare
ar gîfîi, săşi acopere asurzitoarea lumină a tăcerii
din ochi, din urechi - ceea ce a văzut el atunci
a fost înfăţişarea adevărată, a fost
- dar adevărul nu mai înseamnă aici nimic-
a fost
ceea ce se priveşte pentru întîia dată
şi fără urmare.
______________________________________________




Pentru IULIA, in memoriam. R.I.P.

luni, 21 iunie 2010

Nichita Stănescu : Vara

Deşi este încă seară
simt că mîine vine vara
cu lungi gene de mărar
şi cu ochii de muştar,
cu obrajii de caisă
unduindă a narcisă.

Ca o pasăre măiastră
ea va bate la fereastră,
Eu-i deschid. Ea intră-n casă,
tărcată şi pepenoasă.
___________________________________

joi, 17 iunie 2010

Să stai în fîn, s-aştepţi să vină noaptea...

„e atît de frumos în locul acesta, în momentul acesta, încît nu-mi mai vine să plec!“ — o frază care îţi vine adeseori în minte cînd te plimbi; o frază candidă, dar, în fond, absurdă. E, în ea, o lăcomie copilărească, hrănită de convingerea că o emoţie se poate dilata la nesfîrşit, că ea are ceva de cîştigat prin expansiune cantitativă. E totuna cu a schimba ascuţişul unui punct cu desfăşurarea egală a liniei. Toate nefericirile vin din incapacitatea noastră de a savura „punctualitatea“ unei situaţii date, din pofta de linearitate. Teama de moarte e, şi ea, rezultatul dorinţei perpetue de linearitate. „N-aş mai pleca…“ Dar, oricum, peisajul de dinaintea ta pleacă: lumina i se schimbă infinitezimal de la o clipă la alta; o adiere, un zgomot, asociaţia unui gînd neaşteptat îl modifică ireversibil. Nu poţi păstra momentul frumuseţii decît
părăsindu-l. Dacă vrei să-l depozitezi, să-l ai definitiv, el îşi pierde contururile, se stinge, cade în vid. Simţi, deci, dintr-o dată, că în locul acesta şi în ceasul acesta e frumos, sfîşietor de frumos? Atunci, pleacă! Ţi s-a făcut un dar, pe care nu-l iei cu tine decît întorcîndu-i spatele.

(Andrei Pleşu : Jurnalul de la Tescani)

duminică, 13 iunie 2010

"Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, vară...

trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cîntec şi tremurul mîinii care-l caută.”

"Acesta era blestemul: singurătatea regăsită in iubire, altfel decît în lupta vieţii. Iubeşti şi ca să nu mai fii singur, ca să te însoţeşti. Dar iubind, te îndrăgosteşti de altcineva decît de omul plenar şi real – trecut, prezent şi viitor – pe care crezi că-l ai prin gestul de cuprindere şi însoţire al dragostei."

"Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat."

(Ionel Teodoreanu : Lorelei)


sâmbătă, 12 iunie 2010

Zi de vară în Ţara Haţegului



Lan de maci pe drumul spre Haţeg, în fundal Retezatul cu coame încă înzăpezite, deşi e 12 iunie deja.

Tom Waits : A Little Drop of Poison

joi, 10 iunie 2010

Paul Celan : Cel ce inima-şi smulge din piept


Cel ce inima-şi smulge din piept, trandafirul atinge,
ale lui sunt petala şi spinul,
lui îi aşterne lumina pe talger,
lui îi umple paharul cu adieri,
lui îi susură umbrele dragostei.

Cel ce inima-şi smulge din piept şi-o zvîrle înalt,
nimereşte la ţintă,
piatra cu pietre ucide,
lui orologiul sîngele-şi sună,
lui vremea, din palmă, ceasul îi bate,
cu mingi mai frumoase se poate juca,
şi poate de tine vorbi şi de mine.


(în româneşte de Maria Banuş)

(foto by Marina - Rusia)

sâmbătă, 5 iunie 2010

"Dublu Baroc"



La origine cuvînt portughez care înseamnă "formă neregulată", termenul "Baroc" a intrat în lumea artei preluat din vocabularul pescarilor de perle. Mişcarea s-a născut la Roma, la începutul secolului XVII, în parte ca reacţie la manierismul secolului XVI. Noul stil artistic era fidel emoţiilor, dinamismului vieţii şi detaliilor. Drama umană e un element vital în pictura barocă iar gesturile teatrale şi emoţiile intense de pe chipurile protagoniştilor sînt luminate cu clarobscur şi pictate în culori vii.



Indiferent de domeniul în care se regăseşte, stilul baroc se caracterizează prin utilizarea exagerată a mişcării şi a clarităţii, respectiv a bogăţiei folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu uşurinţă şi lipsă de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de către artiştii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, dramă, exuberanţă şi grandoare în privitor, ascultător şi/sau participant la actul de cultură.

joi, 3 iunie 2010

Janiva Magness : You Were Never Mine



I saw someone again today who remembered me and you
They asked all the same old questions, I gave the same excuse
They said "What a shame, what a shame, to lose a love so fine"
But I never lost you, I never lost you,
I never lost you, you were never mine.

I kept on believing what I wanted to believe
The unspoken promises that you could never keep
But it's a sin, oh, it's a sin to tell yourself a lie
I never lost you, I never lost you,
I never lost you, you were never mine.

Did you give all that you gave me just because I needed you
But when I needed all your love completely was it more than you could do
Sometimes deep in the night when I hold you in my dreams
I get lost in your loving touch, baby, I can't believe how real it seems
And I know, yes I know, I'll have you till the end of time

'Cause I never lost you, I never really lost you
I never lost you, 'cause you were never mine
I never lost you, I never really lost you
How could I lose you, you were never mine.

marți, 1 iunie 2010

Happy Birthday... to me




Şi o felicitare primită de la bunul meu amic, V.C. Remarcabil talentul de parodist al amicului, eu am rîs copios şi vă invit să rîdeţi măcar pe jumatate cît am rîs eu ca personaj principal, şi secundar, şi terţiar :)). O mică explicaţie e necesară: "Mimita" sînt tot eu, aşa mi-a putut pronunţa numele fiica cea mică a prietenului ce semnează ca autor, încă în viaţă :)), textul de mai jos.

"Cum n-avui niciun chef de urări, lăsai clasicii să te comemoreze - voi, literaţii, între voi!

I pak dau ştire domniei tale za lucrul timpului, cum am auzit eu că îmboboceşti a multa oară.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Hunedoara de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale 54 de primăveri ce ştii şi domniia ta pre Sâmbăta în jos.
I pak să ştii că trimit den ale mele alte 54, că domniia ta eşti înţeleaptă şi să le păzeşti cum ştii mai bine. (Email Neacşu)

Fost-au această Domniţa Luminiţa om nu mare la status, mânioasă şi de grabu vărsătoare de sânge de abonat nevinovat; de multe ori la raiduri rădea fără judeţu. Amintrilea era om întreg (chiar mai mulţi!) la fire, neleneşă, si lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, (ghinion!) acolo o aflai. (Grigore Stereo)

- Mimita... şi mai cum?
- E destul atâta: Mimita - de vreme ce şi dumneata o cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie s-o cunoaştem: o întâlnim atât de des - în prăvălii, pe mess, pe trilu, pe blog, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, la telefon, în restaurant, la Grădinus - în fine pretutindeni.
Mimita e olteanca de Ardeal par excellence. Ea nu e nici tânără, nici bătrână, nici frumoasă, nici urâtă, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e o damă potrivită în toate; dar ceea ce-o distinge, ceea ce-o face să aibă un caracter marcat este spiritul ei original şi inventiv.
Mimita are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări şi răspunsuri (ea întreabă, ea răspunde!), de poezii şi videoclipuri cari fac deliciile celor ce au fericirea s-o cunoască şi nefericirea să nu mai scape de ea.
A dracului Mimita! (Neica Caragiale)

La mulţi (şi literari) ani! "
_________________________